Prin Decizia nr. 6/11.02.2019, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată, a constatat că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea de a compensa obligațiile de întreținere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuiește cu acesta.
În concret, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce privește posibilitatea compensării judiciare a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului care nu locuiește împreună cu el.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.616 – 1.618 lit. c raportat la art. 499, art. 514 alin. 1 şi 3, art. 515, art. 525 alin. 1, art. 529 – 531 din Codul civil şi art. 729 alin. 3 şi 7 din Codul de procedură civilă, instanța supremă a statuat că instanţa de tutelă va putea dispune compensaţia obligaţiilor de întreţinere datorate de fiecare părinte copilului care nu locuieşte cu acesta, până la limita celei mai mici dintre ele şi în măsura în care compensația nu contravine interesului superior al copilului. Totodată, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că dispunerea de către instanța de judecată a măsurii compensării judiciare ar trebui motivată în fiecare caz în parte cu expunerea ansamblului argumentelor de fapt și drept care determină o asemenea măsură.