Întreprinderea individuală în raporturile de drept civil și drept penal

Redăm mai jos câteva aspecte esențiale ce privesc întreprinderea individuală în raporturile de drept civil și drept penal

  1. Întrepinderea individuală nu este persoană juridică și astfel nu poate răspunde în mod distinct pentru fapte penale. În acest caz răspunderea penală poate fi atrasă numai pentru persoana fizică ce își exercită activitatea în cadrul întreprinderii individuale.

Prin Decizia nr. 1/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din data de 23 februarie 2016, Înalta Curte de Cașație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor O.U.G nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 Cod penal.

Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat următoarele:

Regimul acestui tip de întreprindere este consacrat normativ în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008).

Ordonanţa defineşte explicit termenii şi expresiile pe care le utilizează în cuprinsul său, rezultând inter alia, potrivit art. 2 lit. g), că întreprinderea individuală semnifică „întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică”.

Prin „întreprindere economică” se înţelege, potrivit art. 2 lit. f) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, „activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege”, iar noţiunea de „întreprinzător” semnifică, conform art. 2 lit. e), „persoana fizică care organizează o întreprindere economică”.

Afirmând explicit că întreprinderea individuală este o formă de activitate economică, lipsită de personalitate juridică, legiuitorul a exclus, aşadar, o posibilă includere a acestui tip de activitate în sfera persoanelor juridice.

Impunerea unor condiţii de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării întreprinzătorilor persoane fizice, titulari ai întreprinderii individuale, nu este de natură a conduce la o concluzie contrară.

Din analiza sistematică a prevederilor art. 7-15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că titularul obligaţiei de înregistrare/autorizare este întreprinzătorul persoană fizică, subiect de drept distinct, nicidecum întreprinderea individuală.

În acest sens, art. 7 alin. (1) prevede că „Persoanele fizice prevăzute la art. 4 (…) lit. b) [n.r. întreprinzătorii titulari ai întreprinderii individuale] au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca (…) întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale”.

Intenţia legiuitorului de a exclude o posibilă asimilare a întreprinderii individuale unei persoane juridice rezultă şi din analiza prevederilor inserate în cap. III secţiunea a 2-a a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, relative la „regimul juridic al întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale”.

Sub un prim aspect, denumirea legală a acestei secţiuni pune în lumină, fără echivoc, subiectul de drept destinatar, titular al ansamblului de drepturi şi obligaţii pe care legea le instituie, acesta fiind întreprinzătorul persoană fizică.

În al doilea rând, pentru clarificarea efectelor pe care înregistrarea în registrul comerţului le are asupra întreprinderii individuale, legiuitorul a prevăzut în mod expres că, de la data înregistrării sale, „întreprinzătorul titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică” (art. 23). Acesta, iar nu întreprinderea individuală, dobândeşte, aşadar, ca efect al înregistrării în registrul comerţului, drepturile şi obligaţiile ce derivă din calitatea de comerciant.

Dimpotrivă, intenţia neechivocă a legiuitorului în raport cu acest tip de întreprindere [afirmată în cuprinsul art. 2 lit. g)] este reiterată în conţinutul art. 22, potrivit căruia „Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului” şi, drept urmare, nu are aptitudinea de a-şi asuma drepturi şi obligaţii specifice unui comerciant.

Prevederile art. 24-26 constituie argumente normative suplimentare în susţinerea aceleiaşi concluzii, ele statuând în sensul că întreprinzătorul persoană fizică – titular al întreprinderii individuale – este cel care, în calitate de „angajator persoană fizică”, poate angaja terţe persoane, are dreptul de a fi asigurat în sistemul public de pensii ori în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi tot el răspunde pentru „obligaţiile sale” cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, analiza normelor supracitate legitimează concluzia că întreprinderea individuală nu constituie o persoană juridică recunoscută de lege, în înţelesul art. 188 teza I din Codul civil, urmând a se evalua şi dacă, în pofida exprimării legiuitorului, o atare formă de organizare ar putea fi considerată, totuşi, o persoană juridică în sensul tezei a II-a a normei civile.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor integrate în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că nu sunt întrunite, în cazul întreprinderii individuale, cele trei elemente constitutive ale persoanei juridice prevăzute de art. 187 din Codul civil.

Concordant conţinutului art. 2 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală constituie o formă de organizare a unei activităţi economice, desfăşurată de şi pe riscul întreprinzătorului titular. Întreprinderea individuală nu este o entitate cu o organizare proprie, de sine stătătoare, întrucât nu se decelează, în cazul său, elementele inerente acestei organizări, respectiv posibilitatea unei subcompartimentări a activităţilor ce ar putea fi desfăşurate ori cea a desemnării unor „organe” proprii sau a unui reprezentant legal.

Dimpotrivă, aşa cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 24 şi 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, subiectul de drept angajat în relaţiile cu terţii este întotdeauna întreprinzătorul persoană fizică, el, iar nu întreprinderea, fiind cel căruia legiuitorul îi recunoaşte calitatea de comerciant.

Întreprinderea individuală nu este nici titulara unui patrimoniu propriu, afectat fiinţării sale ca entitate distinctă de întreprinzătorul titular.

Sub acest aspect, prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 statuează expres că persoana răspunzătoare patrimonial este întreprinzătorul – persoană fizică titular – care poate răspunde cu patrimoniul de afectaţiune „dacă acesta a fost constituit”.

Pe de o parte, exprimarea legiuitorului relevă caracterul facultativ al constituirii patrimoniului de afectaţiune, în contrast cu obligativitatea constituirii unui patrimoniu propriu de către orice entitate susceptibilă a fi calificată persoană juridică. Pe de altă parte, se impune observaţia de principiu că patrimoniul persoanei juridice, ca element constitutiv al acesteia, nu se confundă cu patrimoniul de afectaţiune, primul constituind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care au ca titular însăşi persoana juridică, pe când cel de-al doilea, doar o formă de divizare a patrimoniului unic, o masă în cadrul acestuia din urmă, cu o anumită afectaţiune.

În al doilea rând, reglementând răspunderea întreprinzătorului titular cu patrimoniul de afectaţiune, rezultă că legiuitorul a înţeles, o dată în plus, să reconfirme persoană fizică – întreprinzător în înţelesul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 – drept unic subiect de drept implicat în raporturile disciplinate de acest act normativ, doar ea având capacitatea de a-şi asuma obligaţii patrimoniale şi a răspunde, prin urmare, fie cu masa de afectaţiune, fie cu propriul patrimoniu.

În fine, o concluzie similară se desprinde din analiza critică a dispoziţiilor ordonanţei referitoare la activitatea de ansamblu în cadrul unei întreprinderi individuale.

Nu există în actul normativ supus analizei nici prevederi referitoare la înfiinţarea propriu-zisă a întreprinderii individuale şi nici dispoziţii vizând încetarea acesteia. Art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 reglementează doar cazurile de încetare a activităţii şi de radiere a întreprinzătorului persoană fizică, respectiv decesul, prin voinţa acestuia ori condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

Aceste cazuri legale de încetare se raportează, însă, la persoana şi la activitatea întreprinzătorului, nu a întreprinderii individuale în sine, şi se diferenţiază, în substanţă, de cazurile de încetare a persoanei juridice reglementate de Codul civil în cuprinsul art. 244, respectiv constatarea ori declararea nulităţii, fuziunea, divizarea totală, transformarea, dizolvarea sau desfiinţarea ori un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

O atare opţiune a legiuitorului se integrează, în mod coerent, în întreaga construcţie normativă existentă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, centrată pe ideea recunoaşterii întreprinzătorului ca unic subiect de drept implicat în raporturile juridice pe care le disciplinează.

Prin urmare, se poate concluziona că întreprinderea individuală nu este implicată ca subiect de drept în raporturile juridice reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică în înţelesul normelor Codului civil şi nu poate fi, în sine, nici destinatar al actelor normative civile ori al dispoziţiilor legislaţiei penale.

În acest context normativ rezultă că întreprinderea individuală constituie o formă de activitate economică organizată în condiţiile legii de persoana fizică titulară, iar nu o entitate de sine stătătoare, capabilă a dobândi drepturi şi obligaţii proprii în condiţiile prevăzute de art. 188 din Codul civil. Nefiind o persoană juridică, acest tip de întreprindere nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal.”

  1. Întrepinderea individuală nu are personalitate juridică și nu poate sta în judecată în nume propriu în procesul civil, această calitate revenindu-i întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale

Prin Decizia nr. 767 din data de 08.11.2013, Tribunalul Teleorman a arătat că, potrivit disp. art. 22 din OUG nr. 44/2008, întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, astfel că nu este legitimată activ să stea în proces, această calitate revenindu-i întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale.

By |2018-08-15T13:19:06+00:00August 15th, 2018|Categories: Articole juridice|Tags: , , |Comments Off on Întreprinderea individuală în raporturile de drept civil și drept penal