Art. 249 Cod procedură civilă, stabilește că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, statuează că instanța are îndatorirea sa stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept sa le ceara sa prezinte explicații, oral sau in scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, sa dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În aplicarea art. 249 Cod procedură civilă, conform art. 254 alin.  1 Cod procedură civilă, probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

Același text de lege permite completarea probatoriului, numai în următoarele situații:

1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea;

3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute;

4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;

5. există acordul expres al tuturor părţilor.

În situația în care unei părți îi este încuviințată completarea probatoriului, partea adversă are dreptul la proba contrară numai asupra aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocată.

De aceea, în situația amânării cauzei pentru completarea probatoriului, partea căreia i-a fost încuviințată cererea este obligată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviinţată:

a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, când se cere proba cu martori;

b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, dacă s-a încuviinţat proba cu înscrisuri;

c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;

d) să depună dovada plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la numirea expertului sau în termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2), dacă s-a încuviinţat proba expertizei.

Conform art. 254 alin. 5 Cod procedură civilă, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. 

Totodată, instanța poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar și în situația în care părţile se împotrivesc.

Cu toate acestea, textul art. 256 alin. 6 Cod procedură civilă lămurește faptul că instanța are dreptul nu și obligația de a suplimenta probatoriul, astfel că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Prin urmare, reiese că revine părțile litigante responsabilitatea pentru propunerea și administrarea probatoriului în cauză.

În concluzie, deși este posibilă completarea probatoriului și după momentul depunerii cererii de chemare în judecată și a întâmpinării, este recomandat ca părțile să dea dovada de maxima prevedere și prudentă pentru propunerea și administrarea probatoriului, în vederea aflării adevărului în cauză.

By |2019-12-12T14:54:19+02:00December 12th, 2019|Categories: Articole juridice|Comments Off on Propunerea probelor și completarea probatoriului în cadrul procesului civil.